Soarta este inevitabilă. Destinul are un scop. Ambele teme au atras majoritatea compozitorilor, care au redat condiția umană în muzică fie ca pe o soartă tragică, fie ca pe o întâlnire cu destinul. De la Don Giovanni al lui Mozart la Simfonia a 5-a a lui Beethoven, de la “La Forza del Destino” a lui Verdi la “Siegfried Idyll” a lui Wagner, la Simfonia nr. 1 epică a lui Brahms, până la Simfonia nr. 4 a lui Ceaikovski, aceste lucrări sunt doar câteva dintre multele din repertoriu, dar sunt toate semnificative pentru tehnica, canonul și măiestria unui dirijor.

Aceste capodopere reprezintă soarta prin motive muzicale, narațiune dramatică și simbolism tematic specific. 

Cu doar 4 note celebre, “”da-da-da-dum, Beethoven și-a transformat simfonia în do minor într-o imagine dramatică a “Soartei care bate la ușă”.

Brahms a avut nevoie de 14-21 de ani pentru a-și finaliza prima Simfonie. Aceleași 4 note ritmice ale lui Beethoven l-au bântuit pe Brahms, rezultând în propria sa armonie în do minor, în care timpanele, reprezentând destinul, nu mai bat la ușă, ci o lovesc cu putere.

Mozart a compus desfrânarea lui “Don Giovanni” ca un destin cu diavolul. În contrast, în timp ce Wagner folosește teme muzicale din opera “Siegfried” (care este despre destin), Idila lui Siegfried elimină lupta operatică, transformându-l pe Wagner și familia sa într-o idilă privată și senină pe lacul Luzern.

Ceaikovski a folosit un „motiv al destinului” recurent în simfoniile sale, auzit în fanfara de deschidere a alămurilor, preluat probabil din motivul destinului de trei note al lui Verdi din “La Forza del Destino”. Ceaikovski a descris tema ca o forță fatală care împiedică căutarea fericirii.

Iar Rachmaninov, care a depășit depresia personală, reflectă asupra luptei umanității în Concertul pentru pian nr. 3, de o dificultate monumentală, considerat Everestul concertelor. Deși concertul nu are o temă declarată a “destinului”, greutatea sa emoțională intensă, temele întunecate și luptele eroice duc adesea la interpretarea sa ca o bătălie cu destinul și o victorie asupra acestuia. Toți acești compozitori cât și mulți alții, de la Berlioz la Mahler, de la Orff la Schostakovici, au folosit adesea aceste teme ale sorții și destinului pentru a se confrunta cu tragedii personale, întrebări filosofice sau conflictele emoționale ale vieților și epocilor lor respective.

Astăzi nu este altfel. Asistăm la o schimbare a ordinii mondiale și, odată cu aceasta, vor apărea noi voci și interpretări despre soartă și destin. Marele poet american Walt Whitman a rezumat elocvent acest lucru în poezia sa, “O, eu! O, viață!”, prin întrebarea: “ce este bun în toate acestea?” Iar răspunsul său este al nostru, ca muzicieni și dirijori.

Răspuns: “Atât viața cât și identitatea, există. Puternicul bine continuă, iar tu, poți contribui cu un vers.” Asta au realizat toți acești mari compozitori cu forțele destinului, și asta facem noi ca interpreți și artiști. Iar noi, contribuim prin versul propriu.

Vino la Bucharest Classic Festival alături de versul tău și descoperă destinul!

John Axelrod, dirijor principal

București, 2026