10 ani – Concertul Tradițional de Anul Nou

decembrie 30, 2022 7:00 pm - 9:30 pm Sala Palatului, București

30 DECEMBRIE, ORA 19:00 , SALA PALATULUI, BUCUREȘTI

10 ani – Concertul Tradițional de Anul Nou

SHOW MUST GO ON – Classical Rock

Orchestra Simfonică București și John Axelrod revin pe scena Sălii Palatului pentru a-ți oferi o experiență emoționantă: ediția aniversară cu numărul zece a Concertului Tradițional de Anul Nou!

Dirijor

John Axelrod


Invitat

Florin Ristei

30 DECEMBRIE, ORA 19:00, SALA PALATULUI, BUCUREȘTI

Orchestra Simfonică București și John Axelrod revin pe scena Sălii Palatului pentru a-ți oferi o experiență emoționantă: ediția aniversară cu numărul zece a Concertului Tradițional de Anul Nou!

Anul acesta, pe 30 decembrie, ziua în care Bucureștiul începe să se pregătească de 2023, Orchestra Simfonică București te invită de la ora 19.00, la Sala Palatului din București. Într-un program reprezentativ pentru a marca zece ani de existență, Concertul Tradiționalul de Anul Nou revine cu pasiunea cu care v-ați obișnuit. Un amestec creativ de tradiție și modernitate, evenimentul aniversar reprezintă mai multe lucruri în același timp: o seară festivă, o atmosferă de sărbătoare, dar mai mult decât atât, este de fapt o manifestare muzicală și culturală unică, care ne reunește pe toți. Un prilej pentru noi de a asista nu doar ca interpreți și melomani, ci și ca participanți la punctul culminant al unei călătorii muzicale unice, după doi ani de absență. 

Orchestra Simfonică București se numără printre cele mai prestigioase ansambluri din România, jucând un rol foarte important în viața culturală a Bucureștiului și a României. Cu fiecare concert susținut, Orchestra Simfonică București conduce publicul prin experiențe muzicale unice și reușește să mute atenția melomanilor de la realitatea cotidiană, la o lume sonoră de vis.

Sub semnul “SHOW MUST GO ON”, Concertul Tradițional de Anul Nou va fi dirijat de John Axelrod (USA), dirijorul principal al Orchestrei Simfonică București. Invitatul acestei ediții este Florin Ristei. În premieră în România, John Axelrod prezintă conceptul Classical Rock. În cadrul concertului vor fi interpretate lucrări, atât de factură clasică, cât și de muzică pop și rock. Deopotrivă câștigător și ulterior jurat al emisiunii X Factor Romania, cântărețul Florin Ristei, va face parte din călătoria muzicală și va cânta în stilul său unic versiuni de piese muzicale celebre, reorchestrate special pentru acest concert.

„John Axelrod este un muzician extrem de imaginativ și dinamic, al cărui bogat bagaj muzicologic și intuiție istorică se combină cu energia intelectuală și entuziasmul carismatic pentru oameni și pentru viață, pentru a obține interpretări profunde, riguroase și bogat caracterizate.”, a spus Remy Franck, directorul Pizzicato, publicație specializată în muzica clasică.

Din 1996, Maestrul Axelrod a dirijat peste 175 de orchestre, 35 de opere și 60 de premiere mondiale. John Axelrod și-a stabilit un profil și o poziție ca fiind unul dintre cei mai importanți dirijori din prezent. Repertoriul său extraordinar de divers, programele inovatoare, interpretările sale pătrunzătoare și stilul carismatic de interpretare au fost lăudate și recunoscute atât de publicul, cât și de criticii din lumea întreagă. John Axelrod a dirijat Orchestra Simfonică București în Ediția 2021 a Festivalului George Enescu, a susținut ca profesor în 2022 Masterclass-ul Internațional de Dirijat și a fost Președintele Juriului în cadrul Concursului Internațional de Dirijat organizat de BMI și Orchestra Simfonică București, ediția a IV-a.

Beneficiază de cele mai mici prețuri achiziționând prin website-ul oficial al Orchestrei Simfonice București – https://bilete.osb.fan, atât în timpul, cât și după perioada promoțională de presale. Te așteptăm pe 30 Decembrie la a zecea călătorie în lumea magică a muzicii și te invităm să achiziționezi bilete de la casieria Sălii Palatului și online, prin entertix.ro, iabilet.ro, bilete.ro și eventim.ro, precum și la magazinele partenere ale acestora. 


Află mai multe și alătură-te evenimentului oficial.


Fondată în anul 2007, Orchestra Simfonică București este un ansamblu muzical românesc de prim rang. A fost înființată de trei tineri muzicieni ambițioși, reunind în componența sa cei mai valoroși artiști instrumentiști din România. Din dorinta de a oferi iubitorilor de muzica posibilitatea de a intra in contact cu muzica de calitate, Orchestra Simfonică București a dezvoltat concepte muzicale originale si novatoare, transpuse pe scena stagiunii anuale SalutCULTURA!.Misiunea Orchestrei Simfonice Bucuresti este promovarea excelenței în muzică si atragerea tinerilor către sălile de concert.


Presă

(+4)0722 373 997

Informații

(+4)0723 958 111

ro_RORomână